Ileana si pisica

Ori de câte ori Ileana, face biata vreo greseala, 
Maica-sa o dojeneste si-i mai face si-o morala: 
-Fa Ileana, fii cuminte, de nu esti ascultatoare 
Iti va creste drept pedeapsa o pisica-ntre picioare!
Timpul Îsi torcea fuiorul, dar Ileana n-avea frica, 

Ca desi gresea Întruna, nu-i crestea nici o pisica. 
Dar veni si-o zi de iarna, când cuprinsa de-un fior 
Observa ca-ntre picioare Îi crescu un pufisor.
Si plângea cu-atâta jale, zi de zi, seara de seara, 
Ca vedea crescând pisica si-o va face de ocara. 

Dar când jalea-i fu mai mare, Întâmplarea-n cale-i scoase 
Pe Ion venind din deal, de mai sus cu doua case.
-Ce-i cu tine, fa Ileana? Nu-ti veni cumva sorocul? 
-Ma Ioane, nu-i nimica, dar m-a parasit norocul. 
Si apoi din vorba-n vorba, povesti de-a fira-n par 

Intâmplarea cu blestemul si amarul adevar.
-Nu-i nimica, fa Ileana, si pe mine-acum un an 
Ma tot blestema mamica, de-mi crescu un sobolan. 
Si sa vezi ce mare este, când Înalta capul chel, 
Ca din cioareci el Îmi face un adevarat castel.

Si ce-ai zice tu, Ileana, dac-am da noi sobolanul 
Sa-l Înghita pisicuta? Ne-am mai potoli amarul. 
-Fie, Îi raspunse fata, dar sa nu-mi faca vreun rau 
Ca ti-ar fi pacat si tie si te-ar bate Dumnezeu.
Treaba n-a fost prea usoara, pisicuta era mica, 

Insa cu bunavointa si putina vaselina 
Reusi pe pisicuta s-o vada cu gura plina. 
Si atunci, de bucurie, striga Ileana-nveselita:

-Brava tie, mai Ioane, da-i sa-nghita, da-i sa-nghita!
Si morala ne invata ca-ntr-o gura de pisica, 
Intra viu si iese mort orice sobolan ii pica!

Ileana si pisica

Bancul este o poveste foarte scurtă, reală sau imaginară cu un final surprinzător și foarte amuzant. Bancurile pot avea rolul unui tratament scump, cu același efect: descrețesc frunțile, și sunt un plăcut subiect de discuție la o întâlnire de orice gen.
Bancurile sunt legate de socializare, ele se spun într-un grup. „Nașterea” lor e legată de natura umană care simte nevoia de a exprima îndoieli, probleme, respectiv argumente, opinii ce sunt încorporate în această producție.

Pentru că bancurile conțin o mică învățătură socială, reprezintă în majoritatea cazurilor o lecție socială despre lume, oameni, totul îmbrăcat într-o formă ludică, de glumă, de joacă. Dar scopul principal al bancurilor este că, de altfel, al proverbelor, poveștilor cu tâlc, snoavelor este de învățătură neacademică, profană, fără un program anume, ce are loc în spațiul liber al comunicării. În mare parte pot avea și rol educativ. Bancurile exprimă nevoia de creație a unui popor într-un anume moment. Ele au avut dintotdeauna, din punct de vedere al conținutului, asemănări cu glumele, cu jocurile, cu povestirile cu tâlc, cu zicalele, uneori și cu proverbele. Global, toate acestea pot fi considerate producții spirituale ale unei comunități. Dar bancurile, față de celelalte creații amintite, sunt mai perisabile, utilizarea lor cere mai pregnant socializarea.

Leave A Reply

Your email address will not be published.